Echipa noastra

Am intrat in concurs, fara inhibitii, convinsi ca am venit aici pentru a castiga. In fond, cvartetul acesta are toate datele care justifica speranta unei clasari mai mult decat remarcabila. Nu am venit aici ca sa facem doar prezenta, iar semnele ne sunt favorabile.
Oare cat va ajunge sa valoreze aceasta imagine, peste timp, atunci cand toata aceasta lupta a noastra va fi o amintire si atat? Ce va ramane in acesti patru coechipieri in memorie, cum se vor simti atunci cand vor regasi aceasta imagine a unui moment de maxima concentrare inaintea unei adevarate batalii pentru a clasare cat mai buna?
La start, cand toate toate emotiile asteptarii au fost lasate la o parte, aceasta a fost imaginea primelor momente de incordare.
Restul, a fost instinct si maxima concentrare.

Hai buburuzele!

Primul concurs de desen

Ne punem la drum, catre Deva. Am castigat dreptul de participare la faza finala a unui concurs de desen al unei reviste pentru copii. Este foarte adevarat, ne-a ajutat si norocul. Nu stim mare lucru despre toate cele care ne asteapta acolo, insa pornim cu speranta si cu bucuria primei provocari artistice, cu determinarea necesara unei astfel de incercari.

Zi pornita firesc, ca si cum nu s-ar deosebi cu nimic de toate celelalte. Si totusi, aceasta este o borna noua: prima intrecere in afara mediului nostru familiar. Am pornit intr-o prima calatorie de initiere...

Bodomoiu Natalia, profesoara noastra de limba rusa

"Stimate scriitor – blogger,
Mi-a atras atentia ceea ce ati scris despre profesoara de limba Rusa Bodomoiu Natalia si am fost surprinsa ca mai sunt si alti fosti elevi care o tin minte.
Eu am invatat la Scoala Generala nr. 5 din Galati inter anii 1973-1976 dupa care m-am mutat la 28 dar o tin minte pe doamna profesoara.
Eu ma aflu in strainatate de 26 de ani si lucrez cu vorbitori de limba Rusa. Zilele astea le-am povestit despre profesoara mea. Ei se mira ca inteleg aproape tot e vorbesc intre ei. Am scris numele dumneaei pe Google si am ajuns la blog. M-au surprins foarte placut cele scrise.
Stiti ceva de dumneaei?
Concluzia mea este ca poti ramine pentru generatii viu in memoria oamenilor fara sa fii om de arta, politician, erou national. Tot ce trebuie sa faci este sa fii un profesor excelent iubitor de copii si de profesie. Profesorul are harul de a modela personalitatea viitoarei generatii.
Intrebarea mea retorica este: De ce in ziua de astazi ne batem joc si ne dispretuim profesorii demoralizindu-i?"
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Din pacate, nici eu nu mai stiu nimic despre dansa. Nimic! In schimb, acum am certitudinea ca nu sint singurul care ii mai pomeneste numele!
.

Salam de casa, fara "e"-uri

Cu ani in urma, in orasul meu exista singura facultate de chimie alimentara din tara. Acolo se scoleau toti cei care urmau sa se ocupe de alchimia aurului din stomac, tot mai greu de gasit astazi si tot mai impur. Tin minte ca inca de pe atunci mi-am pus intrebarea legata de aceasta asociere de cuvinte: chimia si alimentul mi se pareau a fi precum uleiul si apa. Bineinteles ca logica exista si ca aceasta stiinta ar fi esentiala pentru sanatatea noastra, a tuturor, daca cercetarile nu ar merge aproape exclusiv in directia adaugarii a cat mai multe ingrediente artificiale, unele chiar nocive, avand ca singur scop profitul.
Imi amintesc salamurile copilariei mele, pe care nu puteam sa le pastram decat cateva zile, timp in care isi schimbau culoarea si ne atentionau discret ca timpul lucreaza.... astazi, majoritatea preparatelor imbatranesc prin galantare pastrandu-si nefireasca infatisare, asemeni tabloului lui Dorian Gray.
Salamul nostru, facut in casa, poate ca nu are culoarea, consistenta sau gustul "minunatiilor" cu care carmangeriile ne ispitesc, insa, cu siguranta, sunt neatinse de chimia vremurilor pe care le traim...
Cat om mai putea si noi sa facem asta... fara aditivii minune.

Căpșunile fără cuvinte

Vine vremea valurilor de apa sarata...

Lumi paralele

Telefonul sunase nefiresc de devreme doar ca aduca vestea ireparabilului. Undeva, pentru cineva drag era prea tarziu pentru orice. Clepsidra consumand si cea de pe urma farama curgatoare. Gata!
Copilul nu se trezise. Pentru el era mult mai importanta rutina zilnica, linistea necesara invatarii, a acumularilor de orice fel, de oriunde. La ora obisnuita, isi deschise ochii mari, la fel ca in fiecare dimineata, fara sa inteleaga de ce toti ceilalti ochi din jur sunt in lacrimi...
Dormise bine si se ridicase din pat cu bucuria unui nou inceput fara sa bage de seama ca pornea din mijlocul unei intamplari mai mult decat trista. Pentru el existase, inca, o a doua lume, paralela si complet diferita, un refugiu aproape ireal, un clopot de sticla izbavitor...
Dincolo, in lumea din care el putea sa evadeze atat de simplu, rosturile isi urmau implacabil cursul, fara sa acorde indulgente...

Descalecarea lui Stefan in cetatea Deva

Nu mai cred in concursurile organizate de marketerii tot mai versati, tot mai eficienti in a vinde chiar si ceea ce nu trebuie nimanui. Cu toate acestea, din cand in cand se intampla ca aceasta convingere a mea sa fie zdruncinata de cate o intamplare, iar la sfarsitul acestei saptamani istoria aceasta se repeta: plecam la Deva pentru faza finala a unui concurs de desen organizat de catre o editura specializata in productia tipariturilor pentru copii. Nu stiu care au fost criteriile dupa care i-au selectat pe cei invitati sa participe la aceasta manifestare, insa trebuie sa recunosc faptul ca m- am bucurat de aceasta realizare a fiului meu. Este pentru prima data cand mergem la o faza finala a unui concurs desfasurat in alt oras, iar experienta aceasta isi va avea negresit semnificatia ei, peste timp...
Si ma mai bucura si faptul ca dupa, toate aparentele, el urmeaza sa fie unul dintre cei mai mici participanti.
Mai sunt doar patru zile pana cand micul meu voievod va descaleca in cetatea din Deva, iar eu traiesc cu speranta ca o va si cuceri.

Doi caini buni

Fotografiile sunt facute la distanta de cateva zile, la bufetul suedez din parcul "Super", in doua dintre diminetile in care ne facem impreuna plimbarea de dimineata.
La rugamintea profesoarei noastre de pian, am luat intr-o zi vechiul "CaineBun" si l-am dus la una dintre clinicile veterinare din oras pentru o schimbare de look. L-am lasat acolo pe mana unui cosmetician si am plecat acasa. Spre seara abia am primit telefonul prin care eram chemat sa-l recuperez. A fost tuns cu greu din cauza revoltei mai mult decat hotarata, cea care l-au facut pe cosmetician sa amane baia si deparazitarea care ar fi trebuit sa urmeze... cica ar putea fi foarte stresat si ar fi buna o pauza.
Pana una, alta, m-a impresionat sa-l vad de-a dreptul fericit atunci cand ne-a vazut. Niciodata nu l-am simtit atat de docil, de atent la ceea ce doream eu sa fac. Aproape ca imi venea sa cred ca am luat de acolo un alt "CaineBun".

In nemernicia mea, ca un caine turbat...

"...am sa musc mana binefacatorului meu, am sa arat romanilor drumul..."
De multe ori am trait cu impresia ca exista oameni cu care poti "sa ai flux direct"' sa fii convins ca ceea ce gandesti tu corespunde in cea mai mare masura cu ceea ce se afla in mintea prietena, ca rationamentele tale sunt, la fel ca intr-o oglinda, identice.
Din multe puncte de vedere, binele care mi-a fost facut nu poate fi contestat, insa, acest bine a fost facut cu pretul umilintelor repetate, iar greseala mea a fost aceea ca mi placut, mi-am dorit eu sa cred ca acestea au fost rodul unor greseli facute fara intentie.
Dupa cinci ani de asteptare, de speranta in ceea ce se dovedeste a fi o himera, a venit timpul sa pedepsesc, asa cum ma pricep eu, trufia. Poate ca trebuia sa o fac mai demult....
Asa ca, asemeni lui Bastos, am sa-mi desavarsesc "nemernicia".

Stop pe piept si joc de glezne

15 mai 2011 este o zi in care bucuria s-a revarsat la Galati. Oameni care nu aveau nicio legatura cu fotbalul au empatizat cu frumosii nebuni ai stadioanelor, au simtit rosu, alb, albastru si au stat cu sufletul la gura asteptand deznodamantul adevaratei finale a “Ligii lui Mitica”: FC Otelul Galati – Politehnica Timisoara.

La un an distanta, exuberanta acelor momente a disparut aproape complet, multi dintre cei care atunci si-ar fi dat si sufletul pentru echipa orasului au disparut, uitand aproape complet emotiile asteptarii de ani de zile pana la aceasta incredibila incununare.

Vorbiti-le copiilor despre aceste povesti atat de frumoase. Numai asa mai pot veni si alte momente de triumf, cu rabdare, cu munca, dar mai ales cu incredere in sansa pe care o ai.

Intr-o lume in care la un an distanta, doua dintre echipele fanion ale Romaniei au fost rase complet (Poli Timisoara si Universitatea Craiova) doar pentru ca au suparat niste farisei, clubul galatean reuseste sa nu urmeze aceeasi cale. Chiar daca rezultatele nu au fost chiar cele asteptate, a mai ramas loc pentru sperante indreptatite in viitor.

“Otelul tu draga ne mai esti,
Lupta daca spui ca ne iubesti!”

Căpușa, sau mică excursie pe la chirurgie

Nu mi s-a intamplat niciodata personal, ci numai am auzit ca se poate intampla si ca nu este deloc o situatie pe care sa o treci cu vederea.

A doua zi dupa intoarcerea din obisnuita escapada de weekend de la Idrifaia, chiar de dimineata am observat un punct negru pe spatele copilului, punct care ulterior s-a dovedit a fi o capusa pe care o recrutase de pe mosia familiei...

Nu stiam cum sa procedez si mai era si duminica, dimineata. Am gasit pe internet cateva leacuri babesti, dar pe care m-am hotarat sa le ignor si sa merg direct la spital, la chirurgie. Sincer sa fiu, am fost tentat sa scot eu capusa cu unghiile, insa se pare ca am fost foarte inspirat atunci cand m-am potolit pentru ca astfel complicam inutil operatiunea de extragere, ba chiar aveam toate sansele sa o transform intr-una dureroasa. Concret, daca incerci singur sa o scoti si nu reusesti sa o scoti intreaga, atunci ramasita se scoate prin taierea jur-imprejur a unei bucati din tesutul in care s-a infipt.

Una peste alta, am trecut si aceasta incercare, dupa ce am facut si o vizita la spitalul de boli infectioase pentru prescriptia unui tratament preventiv.

Dicutie și tâlc

Toto: Este tare rau sa imbatranesti!

 Eu: Este si mai rau sa mori.

Toto: Imbatranesc, imbratranesc.

Camera de relaxare

In diminetile mahmure care survin unor nopti albe, atunci cand aburii licorilor ametitoare inca se mai simt, de cele mai multe ori iti amintesti de toate cele care ti se intampla, ba chiar incepisa ai si certitudini in privinta cauzelor pentru care "toate ti se intampla numai tie".
In acele dimineti predispuse pentru pornirile marete ar fi necesara o "camera de relaxare" in care sa poti sa iti infrunti toate frustrarile, toate conflictele pe care l-ai adunat. Apoi, daca ai reusit sa ramai in picioare asemeni unui gladiator incercat, toate viitoarele tale probleme ai puteasa le privesti cu detasarea omului care a vazut multe, a facut multe....
Altfel, noptile albe vor fi tot mai dese, iar diminetile din ce in ce mai mahmure.

"Justice for Craiova"

Cum sa nu-mi fie sila cand vad cum din disperarea unei nedreptati pe care nimeni nu vrea sa o vada, doi tineri ajung sa isi distruga vietile doar ca sa traga un semnal de alarma, gandindu-se ca cineva o sa fie sensibilizat de sacrificiul lor si o sa indrepte marsavia: Universitatea Craiova a fost un brand care a facut istorie, care a contribuit la bunastarea actuala a inbuibatilor din fotbalul romanesc, a fariseilor care se sacrifica pentru binele acestui fenomen si isi cheltuiesc averile (picate din cer si neavand legatura cu sportul). O mana de nenorociti au desfiintat pur si simplu un club care ne obisnuise sa furnizeze in continuu talente de exceptie, sa scoata capul in Europa, sa ne faca sa fim mandri ca traim in aceeasi tara cu oltenii...
Aseara, in timpul in care finala UEFA League a fost intrerupta de catre cei doi copii care dorea "Justice for Craiova" m-am gandit la Zoltan Crisan, la felul in care a murit aproape uitat, ignorat de toata lumea, apoi mi-am amintit cum ii era aclamat numele dupa meciul cu Fiorentina, acum multi ani.

Imi este mila de cei doi nefericiti! Pe ei, deja, i-am si uitat...

La popota din parc

In fiecare dimineata acelasi spectacol: la popota ad-hoc din micul parc al cartierului, mesenii inaripati asteapta cu incredere sa apara Mihaly baci cu micul dejun. Face asta de ani de zile, asa ca nu este de mirare faptul ca pe unii dintre ei ii si recunoaste, le stie oarecum si povestile. Cum este si normal, povestile. Seamana intre ele, se confunda.

Ce poate sa fie spectaculos in viata unui porumbel de cartier, nici macar calator?

Asa arata chiar acum intrarea in aleea Busuiocului. La popota se sta la rand la "bufetul suedez".

-
Doar stau si scriu pe o banca din parcul Super, Targu Mures